Ajută-l pe Gabi să poată auzi ca să iși poată contiua recuperarea

Gabi este un băiețel de 10 ani, pacient HOSPICE Casa Speranței. El s-a născut în 2003 într-o familie care aștepta cu nerabdare venirea pe lume a celor doi gemeni, singurii copii ai familiei. Din pacate, în urma unor complicații la naștere, Gabi a fost diagnosticat cu paralizie cerebrala, fiindu-i afectate iremediabil mobilitatea și gândirea. 

Din fericire, familia a considerat că Gabi este un dar special, motiv pentru care a făcut tot ce a fost posibil pentru ca băiatul să primească îngrijirea cea mai bună, astfel încât să recupereze cât mai mult cu putință din abilitățile unui copil sanatos (echilibru, coordonare, mers, vorbit...).

La vârsta de 4 ani el a fost diagnosticat și cu hipoacuzie, o altă deficiența care îi limitează auzul făcând și mai dificilă recuperarea. Sfatul medicului a fost folosirea unui aparat auditiv care să îi ofere parțial capacitatea de a auzi. Deși părinții au reușit să achizitioneze aparatul, acesta are un termen de garanție limitat, iar de curând s-a defectat. Din cauza dificultăților financiare majore, familia se află în imposibilitatea de a repara sau a îi cumpara lui Gabriel un aparat nou, acest lucru contribuind la încetinirea întregului proces de recuperare.

Gabi este pasionat, ca și fratele lu,i Laurențiu, de fotbal și de desen, iar în prezent este elev în cadrul unei școli speciale, unde are ocazia să învețe să scrie, să citească și să relaționeze cu copiii de aceeași vârstă.

Ajută-l pe Gabi să poată auzi din nou donând pentru repararea aparatului auditiv fară de care recuperarea lui este mult mai dificilă!

[ Show more ]
Galantomi:

1

Donatii:

27

Suma:

1,780 RON

Evenimente fundraising

In beneficiul: Ajută-l pe Gabi să poată auzi ca să iși poată contiua recuperarea

Gabi este un băiețel de 10 ani, pacient HOSPICE Casa Speranței. El s-a născut în 2003 într-o familie care aștepta cu nerabdare venirea pe lume

1,780 RON

Suma:

1

Galantomi:
27 Donatii

Pagini fundraising

Dar din dar se face Rai (pagina lui Laci Bodor)

Dragii mei, Se apropie ziua mea de naștere și m-am gândit ca anul acesta să fac ceva special. Mi-am dat seama că, în acest moment, am toate luc

1,000 RON Target
1,780 RON Suma
27 Donatii
100% Complete